Confesiunea unei perechi de teniși de damă

”Îmi place foarte mult să mă joc. Oricât aș încerca să fiu serioasă, nu-mi iese, pentru că în inima mea locuiește, bine mersi, un copil veșnic care nu vrea să știe altceva decât de joacă și de voie bună. Nu știu ce se întâmplă cu mine. Să fie vorba de o karmă specială sau este o boală congenitală de care nu știu dacă mă voi lecui vreodată? În fine, din câte mi-a fost dat să trăiesc până acum, am învățat că, în viață, este important să accepți ceea ce ești și să îți găsești propriul drum, indiferent de ce vor spune unii sau alții. Nu ei trăiesc viața ta să știe cum este, așa că fiecare să își vadă de lungul nasului, iar eu am să-mi văd, cu siguranță, de ale mele.”
Așa își vorbea singurică, în depozitul de încălțăminte sport al magazinului online www.answear.ro, o pereche de teniși de damă albaștri, în timp ce aștepta să-i vină sorocul să plece către destinul care i-a fost sortit. Avea mititica o inimă cât un purice, deși nu voia s-o arate, la gândul că va ajunge, într-un târziu, în picioarele unei fete cu care va avea, poate, o nepotrivire de caractere și care îi va strica toate planurile și toate visurile pentru care fusese croită.

www.answear.ro

Nu trecu mult și perechea de teniși fu luată de pe raftul ei de articole sport dedicat pantofilor sport de damă și dusă într-o cameră mică unde două mâni dibace o puse într-o cutie nouă de carton, printre faldurile unor foi de hârtie unde se simți, dintr-o dată, ca în brațele unor cearșafuri moi ale unui pat călduț de copil somnoros. Prinsă în această îmbrățișare caldă, perechea de teniși albaștri adormi, în timp ce culcușul ei de carton se legăna în ambalajul care o purta spre noua ei casă, în definitiv, spre noua ei viață pe care abia aștepta s-o cunoască având, totuși, o strângere ușoară de inimă.

Nu știe cât să fi durat toată călătoria spre noua ei destinație, însă când se trezi, simți vânzoleală mare și pași grăbiți care se foiau de colo până colo într-o agitație continuă. Deodată, se trezi cu două picioare de fată zglobie mulându-se perfect pe țesătura ei de jeans, după care o țopăială frenetică aproape că o zăpăci pe micuța pereche de teniși albaștri. Apoi, auzi o voce veselă și încântată: ”Vai, cât îmi plac, cât îmi plac! Mulțumesc, mulțumesc! Ce ușori sunt și ce culoare frumoasă! Prima mea pereche de teniși Big Star! Nu, nu, este musai să plec acum cu ei, chit că a plouat puțin! N-o fi bai! Astăzi iau mașina. Ce o să le mai placă copiilor!”

Și fata veselă o și zbughi afară, în timp ce perechea de teniși nici nu se dezmetici bine. Coborî în viteză scările blocului de la etajul 2, ieși afară și merse prin aleea plină de frunze care ducea la parcare. Perechea de teniși simți pentru prima dată aerul proaspăt și mângâierea păturii de frunze cărămizii căzute pe jos de la atâta toamnă. Când te uitai din depărtare la acest tablou, aveai impresia că un strop de cer căzuse peste stratul galben-arămiu, rostogolindu-se ca un titirez neobosit.

Apoi intră într-o mașină roșie în care mirosea a portocale și a scorțișoară, trezindu-se față în față cu trei pedale lucioase care îi zâmbiră frumos, deși era nevoită să le apese destul de des capetele cu botul său alb, impecabil.

Nu dură mult plimbarea cu mașina și ieși pe un trotuar pe care scria mare, de-o șchioapă, școală. Apoi, repede, ajunse pe holurile unei clădiri unde se auzeau glasuri tot mai numeroase de copii care, fiind în așteptarea cuiva, deveniră din ce în ce mai nerăbdători. Perechea de teniși se trezi în fața unei uși, unde făcu o pauză ca să-și mai tragă sufletul, după care intră vijelios în sala unde o ceată întreagă de copii mai, mai să o calce în picioare. Doamne, ce mai veselie! Auzi, deodată, strigăte de bucurie: ”Doamna, doamna, ați venit! Ce bine! Ce ne jucăm astăzi? Facem origami? Desenăm? Sau, poate, scaunele muzicale sau telefonul fără fir? Poate Țăranul e pe câmp, poate Țară, țară vrem ostași?” Dar răspunsul nici nu a mai trebuit să fie rostit, că s-a trezit, deodată, într-un iureș de activități care mai de care mai antrenante și mai interesante. Pe lângă toate acestea, a fost și foarte admirată, câteva fetițe vrând foarte mult să știe de unde a fost cumpărată. Apoi, a sărit, a alergat, a dansat, a țopăit...doamne, exact așa cum și-am dorit ea să fie. Săptămâna următoare, a înțeles că va mai veni la școala asta și că se vor juca și alte jocuri care să îi aprindă tălpile. Abia așteaptă! Va fi, cu siguranță, de neuitat toată existența ei pentru că tocmai a aflat că să faci voluntariat pentru copii este cea mai tare treabă de pe lumea asta. Chiar este! Pe cuvântul ei de Big Star!

 

 

www.answear.ro

 

 (acest text a fost scris pentru a participa la Concursul SuperBlog2016)