Monologul unei ștampile vesele



sursa: www.stamps4u.co.uk

Eu sunt o ștampilă. Da, chiar așa, de ce v-ați ridicat deodată sprâncenele? Ce, credeați că o ștampilă nu poate să vorbească sau să spună o poveste, să transmită o emoție sau un gând frumos? Acestea sunt prejudecăți, zău! Deși par un obiect extrem de neînsemnat, vă asigur, pe cuvânt de onoare, că sunt foarte importantă. Știu că nu mă credeți, dar nu stau acum să vă conving că este așa sau altfel. Vă veți da seama și singuri, mai târziu, că am dreptate. Eu am răbdare cât cuprinde.

Vreau să știți doar că m-am mutat de ceva vreme într-o cutie de carton colorată în care miroase mereu a lavandă și a coji de portocale. Vă spun, miroase atât de bine în cutia în care locuiesc eu acum, încât am impresia că este mereu Crăciun. Și, mă rog, de ce n-ar fi? Nu asta este sărbătoarea oamenilor când toată lumea oferă și primește cadouri, când casele miros a cozonac și-a vin fiert cu scorțișoară, când se aud colinde și când toți sunt mai veseli și mai prietenoși? Chiar așa este! Iar eu, vă spun, nu știu cum fac, cum dreg, dar m-am trezit că am fost croită ca din fiecare zi a copiilor care se întâlnesc cu mine să fac o zi de sărbătoare, un Crăciun fără sfârșit!

 

Până să mă mut în casă nouă, am stat pe raftul ticsit de ștampile al meșterului care m-a făcut atât de veselă și de iubită de copii. Pe meșterul acesta îl cheamă Colop și este cel mai renumit dintre toți meșterii care fac ștampile în țara asta. Dacă nevoia te obligă să-ți faci o ștampilă, problema este ca și rezolvată din start cu meșterul Colop. Îl cauți pe www.colop.ro, și, de cum îți deschise ușa, intri în împărăția lui unde te întâmpină cu tot ce-i mai bun din lumea ștampilelor. Vrei o ștampilă rotundă, dreptunghiulară, ecologică sau electronică, ai nevoie de personalizarea unei ștampile sau de o ștampilă gata de utilizare, la Colop nu ți se va spune niciodată că nu are. Totul este acolo, aranjat, pregătit, gata să fie cumpărat și folosit în scopurile cele mai nobile, zic eu.

 

sursa: www.colop.ro
 

 

Și cum vă spuneam, eu chiar sunt o ștampilă și am o viață tare frumoasă, nu doar pentru că trăiesc într-o cutie elegantă, extrem de parfumată și primitoare, ci pentru că atunci când am fost comandată de o profesoară de engleză, o stea norocoasă s-a aprins deasupra mea. Soarta mi-a fost pecetluită să port un mesaj pe care orice copil îl așteaptă înfrigurat după fiecare temă lucrată din greu: Nice work. Cred că sunt cea mai iubită dintre toate ștampilele care există. Și vă întreb eu, așa: ce este mai frumos decât apariția mea în viața unui copil care, întâlnindu-mă pe mine, află că munca lui nu a fost în zadar, că efortul lui este recunoscut și apreciat?

sursa: http://motivational.colop.com/ms_en/

Vă spun, îmi place viața mea. Nu există zi să nu fiu scoasă din cutia mea și să nu fiu purtată printre file de caiete în care găsesc, de fiecare dată, litere ba mai rotunde, ba mai ascuțite, ba mai mai aplecate, ba mai pipernicite, toate, însă, îmbinându-se în povești și imagini care mă lasă mereu cu gura căscată. Doamne, de unde mai scot copiii aceștia toate câte scriu în caiețelele lor!

Cu toate acestea, am observat că doamna profesoară tot ezita să îmi facă cunoștință cu un caiet ceva mai mototolit, pe care, cu fiecare ocazie cu care îl întâlneam, îl vădeam din ce în ce mai încărcat de desene. Iar de la distanța la care mă aflam eu, acestea păreau mai mult niște mâzgâlituri. Nu știu al cui ar fi putut fi. După imaginea de pe copertă aș fi spus că este al unui băiețel: o motocicletă tunată cu tot felul de piese schițate cu un creion cam bont și un motociclist tatuat și pletos stând în șa cu un aer supărat.

Pentru caiețelul acesta doamna profesoară adusese un set întreg de ștampile noi al căror nume erau: Take more care, Be careful, Check your work, Homework not completed, pe care doamna începuse să le folosească din ce în ce mai des. Caietul cu pricina începuse să arate din ce în ce mai neîngrijit și mai trist. Se pare că niciuna dintre noile mele colege de cutie nu reușise să aducă o îmbunătățire a stării acestui caiet. Le-am întrebat odată: ”Ce-i cu voi? Nu vedeți ce se întâmplă? Este din ce în ce mai rău!” Iar ele îmi răspundeau: ”Noi ne străduim să ne facem treaba cât mai bine cu putință. Dacă puștiul nu vrea să înțeleagă că trebuie să fie mai atent sau să îți termine temele, noi nu avem ce-i face, clar?”
 

”Ce păcat”, mi-am zis. ”Sigur băiețelul acela poate să facă o treabă mult mai bună.” Mă resemnasem că nu pot să îl ajut mai mult, până când, într-o zi, doamna profesoară, în timp ce corecta din nou caietul acela amărât, vrând să o scoată din cutie pe prietena mea Homework not completed, nu știu cum, degetele i-au alunecat și m-a prins pe mine de cap, îndreptându-mă cu avânt spre paginile boțite ale caietului. M-am lipit cu satisfacție de bietul amărât care a tresărit ca după o mângâiere mult așteptată. Deși doamna profesoară a observat destul de repede greșeala pe care a făcut-o, nu a mai avut cum s-o repare. Tușul meu este destul de puternic ca să rămână permanent lipit de foile oricărui caiet de elev.

Așa că, de data asta, caietul a plecat spre casa lui cu alt mesaj decât cele cu care fusese prea mult obișnuit.
 

Ce credeți că s-a întâmplat până la urmă? Caietul acela oropsit, mototolit ca vai de el nu a mai apărut. Îmi schimb, de la o vreme, tot apare pe biroul doamnei profesoare un caiet cu un motociclist călare pe un motor îngrijit ca o bijuterie, cu coperte noi și pagini scrise frumos pe care bunele mele prietene Good și Much better deja l-au cunoscut. Abia aștept să fac și eu cunoștință cu el. Am aflat că este un tip tare de gașcă!

 

(acest text a fost scris pentru a participa la Concursul SuperBlog2016)