Insula Icaria - o poveste cu parfum de ierburi de munte, miere din păduri de conifere, vin tare și petreceri fără număr.

Insula grecească Icaria (Ikaria/Ικαρία) a apărut pe lista preocupărilor noastre odată cu vizionarea filmului documentar realizat de jurnalistul american Dan Buettner in anul 2012 despre cele 5 zone albastre (Blue Zones) din lume, unde localnicii ating vârste foarte înaintate, manifestând, în același timp, o stare de sănătate foarte bună, mult chef de viață si de muncă.

Am tot amânat vizitarea acestei insule mai ales din cauza drumului. Pentru un sejur estival părea mult prea complicat drumul până acolo, dar într-o seară de iarnă, când dorul de Grecia, de mare, de soare, s-a instalat brusc in pliurile amintirilor noastre, ne-am hotărât să încercăm și să o facem lată și nu așa, oricum, ci pe cont propriu, fără agenție de turism, fără alți intermediari, doar prin răscolirea internetului pornind de la site-urile de booking până la articole de presă, bloguri, filmulete si alte povești una mai captivantă decât cealaltă. Asa că ne-am hotărât pentru perioada 18 - 27 august 2019.

Odată microbul plecării peste mări și țări instalat în toți porii însetați de soare, nimic nu ne-a mai stat în cale.

Cum ne-am dorit din start să avem o vacanță despre care să povestim și nepoților, ne-am gândit să nu facem rabat de la prea multe lucruri, dar nici să anihilăm spiritul de aventură, înclinat ușor spre imprevizibil, cam câtă sare și piper i-ar trebui unui fel de mâncare ca să atingă pragul gustului bun, de lins pe degete.

După ce am studiat ofertele locurilor de cazare, am ales ca loc de ședere pentru 7 nopți Hotelul Cavos Bay din satul Armenistis, aflat la 12 km de Evdilos, al doilea port al insulei care are legătură directă cu portul Pireu, Atena.

Evdilos, august 2019

Priveliste de pe terasa Hotelului Cavos Bay

Intrare receptie Hotel Cavos Bay

În luna februarie 2019 a fost prima data cand am luat legatura cu receptia hotelului care ne-a oferit un studio cu vedere la mare, pentru trei persoane, cu 120 de euro mai ieftin decat ceea ce as fi putut rezerva, tot la ei, prin site-ul www.booking.com.

Pentru a avea siguranta ca rezervarea este fermă, am plătit prin transfer bancar un avans de 200 de euro, apoi, cu ajutorul celor de la hotel am luat legatura cu mai multe firme de pe insulă care asigura închirierea de mașini. Asta pentru ca am exclus plecarea spre această destinatie cu masina proprie: drum lung, istovitor, mai ales când la volan nu exista decat varianta unui singur sofer. Asa ca am preferat sa ne deplasam cu avionul până la Atena, iar din Atena, portul Pireu, să luăm feribotul pana pe insula. Biletele de avion au fost cumpărate incă din luna martie. Am preferat o companie lowcost - Ryanair. Tot atunci am făcut si rezervarea pentru biletele de feribot pe care le-am luat de pe site-ul: https://bookonline.bluestarferries.com/uts_web/BookOnline.aspx?lang=EN. Am cumpărat bilete la clasa economy, adică pe cele mai ieftine, cu locuri acolo unde apuci. Aici spiritul de aventură a avut ultimul cuvânt și l-am urmat fără să ne gândim de două ori. Biletele de feribot au fost 40 de euro de persoana pentru un singur drum. In total, dus-intors, ne-a costat 240 de euro. In cazul in care esti cu masina, aceasta ar fi 80 de euro x 2, deci încă 160 de euro, dus-întors.

Am corespondant cu mai multe firme de inchiriat masini de pe insulă, să fi fost vreo 4-5 astfel de firme din zona Evdilos - Armenistis. Am primit oferte de la fiecare, între 55 si 35 de euro pe zi. Am ales firma care ne-a oferit pretul cel mai mic pentru un Chevrolet Matiz, cu aer conditionat, asigurare simpla si benzina cat sa ajunga pentru o zi sau doua. Nu a trebuit sa platesc nimic in avans. Am fost foarte mulțumiți de proprietarii mașinii, foarte amabili, dornici sa te ajute si sa te informeze despre cele mai bune locuri de vizitat si mancat. Nu mica mi-a fost surpriza când domnul Nikos Schizas, unul din managerii firmei de inchirieri, ne-a asteptat la coborârea din feribot și ne-a condus păna la sediul firmei pentru a ne preda mașina. Eu una am apreciat foarte mult gestul, mai ales dupa drumul lung si toata oboseala acumulata. Asa ca recomand fara ezitari: ikaros_cars@yahoo.gr, numere de telefon: 0036938340382 si 0036973805672.

Pentru drumul de dus si pentru cel de intors ne-am rezervat cate o zi. Cum exista un singur feribot pe zi spre Evdilos, Icaria, cu plecare din portul Pireu, ora 7.15, trebuia sa fim cu o zi inainte in Atena pentru a prinde acest feribot. Avionul Bucuresti- Atena a ajuns la destinatie in jurul orei 18.30, in ziua de 18 august. De la aeroport ne-am gandit sa nu plecam direct spre port, lucru care este posibil fie folosind metroul, fie autobuzul X96. Biletul de metrou este 10 euro de persoana din aeroport spre portul Pireu, iar biletul de autobuz este 6 euro de persoana. Pentru ca am vrut sa vizitam centrul Atenei, am luat autobuzul X95 pana in Piata Syntagma, unde am ajuns in jurul orei 20.00, numai bine ca sa prindem schimbarea garzii din fata Palatului Parlamentului. A fost un moment inedit, mai ales pentru pustiul nostru de 13 ani care a vazut pentru prima data asa ceva.

Schimbarea garzii, Palatul Parlamentului, Atena, august 2019

Ne-am plimbat prin Plaka, dar oboseala si foamea au inceput sa isi faca simtita prezenta, motiv pentru care ne-am oprit la una din multele taverne din zona si am mancat ceva cat sa ne tina pana a doua zi. Pe la miezul noptii, ne-am hotărât sa ne indreptam spre statia de metrou Monastiraki de unde am luat metroul direct spre portul Pireu. Pretul unei calatorii, de data asta, a fost de 1,40 euro de persoana.

Pentru ca spiritul de aventura a vrut din nou sa isi spuna cuvantul, pentru noaptea de 18 spre 19 august nu am luat cazare. Din calculele si informatiile pe care le adunasem cat am organizat aceasta plecare, reiesea ca vom gasi in port, la poarta E7, o sala de asteptare decenta. Din pacate am gasit un lacat la usa ei, motiv pentru care am innoptat pe bancile de sub o aplecatoare, sub cerul liber, dar cald de august, chiar pe cheiul portului. Nu a fost o noapte confortabila, mai ales ca genul acesta de spatii de odihna sunt populate de boschetari, dar cum ne place si putina adrenalina, am supravietuit, mai ales ca la ora 6 dimineata am putut sa ne imbarcam si sa ocupam locuri pentru calatoria de 8 ore pe mare, spre Icaria.

Portul Pireu, dimineata zilei de 19 august 2019

Drumul pana la Evdilos a fost placut. Marea linistita, soare, vant, libertate. Ce poti sa vrei mai mult? Pe drum am facut doua opriri. Prima pe insula Syros, a doua Mykonos. Insula Syros mi-a captat atentia si mi-a furat privirea. Superbe peisaje! Este o insula pe care este musai sa debarc intr-o buna zi! Chiar a fost dragoste la prima vedere.

Insula Syros, 19 august 2019

Pe feribot, lume multa si pestrita: americani, nemți, englezi, francezi, greci cat cuprinde si mult, mult mai putini romani, dacă mă gândesc bine, poate noi eram singurii, dar nu vreau sa exagerez. Ceea ce este clar si sigur este ca nu am auzit boaba romaneste pe parcursul intregului nostru voiaj.

Insula Mykonos, 19 august 2019

Deși călătoria pe mare a durat destul de mult, timpul dedicat ei a fost parte din vacanța. Și ne-am simțit minunat, bătând puntea in lung și lat și bucurandu-ne de priveliștile din jur care erau destul de des asezonate cu țărmuri îndepărtate de insule și briza de mare reconfortanta.

In jurul orei 14.00, am ajuns pe țărmul icariot. Așa cum am spus, dl Nikos de la firma de închiriat mașini ne-a așteptat la coborârea din feribot, primindu-ne cu căldură și prietenie. Banii pentru închiriere nici nu i-a vrut dinainte, dar, ca să scap de o grija în plus, am platit tot de la bun început.
În 7 zile pe insula, am parcurs în jur de 550 km. Am vizitat cam tot ceea ce ne-am propus sa vizităm. Am mâncat peste tot pe unde am ajuns, fara o planificare riguroasa înainte. Ne-am ghidat după intuiție și după miros. Și nu am dat gres niciodată. Peste tot am fost primiți bine, omeniti, tratați cu porții mari de mâncare și foarte delicioase.

Plaja Livadi, Ikaria

Valuri Plaja Livadi

Prima zi, seara, am rămas în Armenistis și am făcut cunoștință cu binecunoscuta plaja Livadi. Ape curate, înspumate și mereu agitate. Motiv pentru care pentru mai multa tihnă și înot fara agitație, am ales plajele din sud, unde apele sunt mai puțin adânci la mal și foarte domoale. In sud, ne-am scăldat pe plaja din Faros, pe celebra plaja Seychelles și la Therma unde am profitat de apele termale foarte fierbinți care țâșnesc direct din mare. O încântare și o stare extraordinară de bine sa stai in apa mării și să simți șuvoiul cald de aproape 50 de grade Celsius cum îți mângâie oasele bolânde.

Lacusta ikariota urându-ne bun venit!

In Armenistis, am mâncat la Taverna MaryMary, la Taverna Zeukin si la Taverna Atsachas, de unde exista o vedere minunata asupra plajei Livadi. În toate trei, am mâncat feluri bine gătite, generoase si nu foarte scumpe.

Fațadă de casă din Armenistis

Armenistis

A doua zi, am plecat cu mașinuta inchiriata spre sudul insulei, traversand partea sa centrala muntoasa, ale carei drumuri sunt mereu serpuitoare, lucru care nu permite atingerea unor viteze mai mari de 50 km/h. Dar la ce buna atâta viteză, zau? In primele zile, mi-a fost destul de greu sa las mai moale pedala de viteza si sa imi dau seama ca nu destinatia era cheia, ci tot drumul pana acolo. Soferii ikarioti sunt extrem de calmi, iar ritmul oricarei deplasari mi s-a parut extrem de asezat. La ce buna atata graba cand la fiecare pas peisajul iti dezvaluie altceva decat esti obisnuit: cactusi cu fructe, smochine coapte si dulci la tot locul, chiparosi, maslini, ierburi fel de fel care lasa dâre de mirosuri, de zici ca toata insula este data cu parfum de cimbru, oregano sau busuioc, un melanj de arome numai bune de facut aromaterapie și nu altceva!

Spre Plaja Seichelles

Drumul de urcare spre Plaja Seichelles

În sudul insulei, am ajuns pe celebra plaja Seichelles unde am stat in prima parte a zilei pana ni s-a facut foame si am plecat in cautarea unei taverne. Plaja este una salbatica, neamenajata, cu multe pietre, dar foarte populata de cei care prefera apa, soarele, plaja in formele lor inca nealterate. Pentru a ajunge la aceasta plaja, iti trebuie cateva abilitati de montagniard pentru ca se coboara printre stanci si buruieni pe un drum destul de abrupt care solicita incheieturile si muschii, dar merita tot efortul.

Plaja Seichelles

Dupa ce ne-am intors la drumul principal, unde am lasat si masina, intr-o parcare amenajata special pentru vizitatorii acestei plaje, am plecat spre cel mai apropiat sat, Magganitis, unde ne-am oprit la taverna unei familii, Taverna Feroi.
Aici am mancat specialitatea insulei, carne de capra, frageda si gustoasa.

Taverna Faroi

Viespile ne-au cam dat de furca pentru ca tare le mai place sa guste si ele din carne, dar gazda a incercat sa ne fereasca cat de cat de invazia acestora la bucate, punand pe masa cafea macinata fumeganda. Truc aflat in premiera, bun de testat si acasa.

Monumentul lui Icar

Portul Agios Kyrikos

A treia zi am dedicat-o vizitarii capitalei insulei, satul Agios Kyrikos, aflat in sud, in al carui port exista un monument impresionant despre care se spune ca marcheaza locul unde s-a prabusit celebrul Icar, fiul lui Dedal, constructorul nu mai putin celebrului labirint al Minotaurului din mitologia Greciei Antice. De la acest personaj celebru vine si numele insulei, bineinteles. Este o legenda pe care e bine sa o recitim si sa o trecem prin filtrul varstei adulte pentru a intelege mai bine ce inseamna ascultare, ideal, cutezanta.

Agios Kyrikos

A treia zi, am horarat sa ramanem mai aproape de Armenistis, unde am lenevit toata ziua pe Plaja Mesakti, sub umbrelute si pe sezlonguri.

Plaja Mesakti

Cum mie nu-mi place sa stau prea mult locului si cum prefer ca in vacanta sa ma relaxez vazand si facand mereu altceva, a patra zi am traversat din nou insula pana in satul Faros cu plaja linistita, apa calda si calma. Aici am gasit una din tavernele unde ne-am simtit si am mancat cel mai bine, Taverna Leonidas.

Plaja Faros

Inainte de a ne intoarce spre satul cazarii noastre, Armenistis, nu am putut rata vizitarea Turnului Drakano, un vestigiu lasat de turci in urma trecerii lor si pe aceste meleaguri.

Turnul Drakano

A sasea zi, am dedicat-o vizitarii zonei muntoase a insulei. Zau, așa, ce nu are frumos insula asta?! Ca e mare, ca e munte, mereu te prinde ceva, te absoarbe, te incanta, te vrajeste de-a dreptul. Drumul pana in satele din munte plin, si pe o parte si pe alta, de smochini.cu fructe dulci lasate in voia sortii si a catorva turisti curiosi si pofticiosi ca mine. In zona muntoasa am descoperit o veche manastire in are nu mai vietuiesc calugari, dar care este in continuare ingrijita de o familie devotata. Manastirea Theoktistis, construita in jurul unei vechi biserici sapate intr-o piatra pe cat de pitoreasca, pe atat de fascinanta privirii, ne-a linistit spiritele curioase si ne-a lasat sa ne bucuram de fiecare coltisor rupt parca dintr-o poveste cu spiridusi si zane.

Manastirea Theoktistis

Încărcați de spiritul locului, am părăsit mănăstirea, îndreptându-ne spre locuri mult mai lumești, unde am găsit suveniruri frumoase si ceva delicatețuri pentru papilele noastre gustative și simțul nostru olfactiv. Așa că mașinuța, în strânsă tovărășie cu GPS-ul, ne-a condus spre satul Chirstos unde am gustat nu numai băuturi răcoritoare și celebra înghețată din lapte de capră, ci și atmosfera aceea de cătun grecesc în care omul se mișcă, gândește și trăiește firesc, senin și fără grabă... fără grabă!!!

După satul din munți Christos, ni s-a făcut dor de mare, valuri și aer sărat și am pornit spre o altă plajă binecunoscută a insulei, Plaja Nas, in partea nord-vestică a insulei. Pentru a ajunge in golful plajei a trebuit să coborâm ceva pe treptele intortocheate săpate printre stâncile malului înalt. Am găsit o mare foarte agitată și mulți nudiști. Nu am stat prea mult din cauza soarelui de care nu prea aveai unde să te adăpostești, dar și din cauza mării agitate nu foarte prietenoasă în acea zi pentru scaldat. De asemenea, foamea se cam insinuase în stomacurile noastre, așa că am revenit în partea superioară a malului inalt, urcand aceleași scări intortocheate pentru a ajunge in zona superioară a falezei unde mai multe taverne ne așteptau cu prietenie. Taverna Anei a fost alegerea noastră, criteriul alegerii fiind legat strict de numele proprietăresei, tiza mea pe care am avut onoarea chiar să o cunosc și să schimb mai multe vorbe cu ea, lucru care ne-a făcut bine reciproc și care mi-a întărit și mai mult admirația pentru insula Ikaria și pentru oamenii săi.

Plaja Nas

Taverna Anei (Anne s Taverna)

Taverna Anei

Pictura masa Taverna Anei - Icar

Ziua dinaintea plecării de pe insulă a fost dedicată satului Therma, aflat în sudul insulei, unde ne-am bălăcit ziua întreagă în vestitul săul golfuleț cu apă termală care izvorăște din subsolul unei grote in apa mării la o temperatura de aproximativ 50 de grade. O desfătare să stai în apa caldă și tămăduitore.

Therma

Therma, grota cu apă termală

Therma

Crabi la Therma

Ultima zi a fost pentru pregătirile de plecare spre continent, dar cum feribotul pleca abia după-masă, am mai avut aproape o zi la dispoziție să ne luăm rămas bun așa cum se cuvine de la minunata si preafrumoasa insula Ikaria. M-am sculat din zori ca să savurez fiecare detaliu al acelei zile, de la răsăritul soarelui, pănă la străduțele înguste și liniștite ale dimineții, cu pisici la ferestre sau pe acoperișuri, cu briza caldă și tandră, cu aerul libertății și al tinereții fără bătrânețe.