sursa: http://www.wholesalesuppliesplus.com |
Soțul meu este profesor de studenți, așa îi spune fiul lui și așa a și rămas în argoul familiei noastre. Deși este profesor de informatică și ar fi putut să lucreze foarte bine în domeniul IT, atât de căutat astăzi și de elogiat când vine vorba de remunerațiile pe care IT-iștii le primesc, el a preferat, totuși, să rămână alături de tineretul entuziast care are încă avântul și convingerea că va schimba lumea.
Așa stând lucrurile, este aproape de la sine înțeles că domnul profesor, informatician pe deasupra, nu dă o importanță deosebită ținutelor foarte formale: ba îl strânge cravata, ba îi cad pantalonii, ba îl rod pantofii. Bineînțeles că acest fel de a fi al lui nu îl ajută foarte mult când este vorba să participe la diverse evenimente, mai ales la cele legate de balurile studenților, unde, de cele mai multe ori, și, mai ales, în ultimii ani, se defilează mai ceva ca la Hollywood. El se străduiește, nu zic, însă mereu își găsește scuza că nu el trebuie să iasă în evidență sau, mai nou, că pinguinii nu sunt invitați la astfel de evenimente, părându-i-se de-a dreptul ofensator ca cineva să fie nevoit să asiste la apariția unui pântec, de-acum, destul de generos forțând cusăturile unui smoching care, deși croit să fie elegant, este obligat să se schimonosească într-un mod foarte neonorabil.
În situații din acestea, când se găsesc o mie și una de scuze pentru a scăpa de rigorile etichetei, care este oare soluția salvatoare? Soția din dotare, evident! Ce s-ar face omul fără așa sprijin, fără simțul ei estetic și spiritul ei critic? Vrea sau nu, poate sau nu, soția trebuie să fie la datorie și să salveze onoarea domnului ei.
Așa se face că undeva, pe la mijlocul lui mai, tot făcând puțină ordine în niște hârtii aruncate pe biroul sufocat de atâtea câte i-au fost date să ducă, găsesc pitită între foile unei cărți de informatică o invitație. O scot și nu mă pot abține să nu o citesc: ”Domnului profesor... vă invităm să participați alături de noi la petrecerea de absolvire a celor trei ani de facultate...Ne-ar face o deosebită plăcere... Ținută obligatorie: Black Tie.” Mai citesc o dată să văd dacă am înțeles bine. Da, am înțeles bine: black tie, iar balul se ține într-o săptămână! Cum într-o săptămână? Vai, de mine! Și este cu ținută obligatorie, și nu așa, orice. Este musai Black Tie! Hai, că asta-i bună! Și de când stă invitația asta aici? Strig după domnul profesor care este undeva prin casă, ascultând muzică. Îl întreb ce știe despre invitația la balul de săptămâna viitoare. Fără a fi surprins de întrebare, fără să își pună măcar problema de unde am aflat, îmi răspunde că da, este invitat la balul de absolvire al studenților săi și că se va duce ca de fiecare dată, ce mare lucru! Eu, din ce în ce mai nedumerită, vreau totuși să știu dacă este sigur că vrea să meargă și dacă este pregătit pentru un asemenea eveniment. Calm, fără nici cea mai mică tulburare, îmi răspunde că este foarte sigur și nu înțelege de ce fac atâta caz. Când îl văd atât de relaxat, nu îmi pot reprima un ton mai apăsat la întrebarea: ”Dar tu nu ai văzut că este cu ținută obligatorie?” La fel de nepăsător ca și până atunci, îmi răspunde:”Liniștește-te dragă, asta nu este pentru mine!”
Poftim? Uită-te la el! Bineînțeles că nu pot lăsa lucrurile așa și nici nu mai are vreun rost să port în continuare o discuție din care știu că eu voi ieși, negreșit, cu nervii pe bigudiuri, iar dânsul va rămâne în aceeași stare zen atât de binecunoscută.
Pun mâna pe laptop și cum cel mai bun prieten al omului aflat în situații de urgență este domnul GOOGLE, tastez adresa primului site de îmbrăcăminte și încălțăminte online care mi-a venit în minte: www.answear.ro. Norocul meu că tocmai ce intrasem cu fetele mele de la birou, mai fashon-iste de felul lor, pe acest site de unde, cum apare ceva neprevăzut, obișnuiesc să își cumpere, ba câte o rochie de nuntă, ba un pantof cu toc, ba vreun palton mai așa, de rupt gura târgului, nu altcumva. Și cui nu-i place în zilele noastre ca doar apăsând un buton să aibă lucrurile pe care și le-a dorit direct acasă, fără efort, fără bătăi de cap. Unde mai pui că lucrurile astea nu sunt așa, de orice fel. Pe lângă faptul că sunt originale, vin și din colecţii de brand-uri cunoscute, atât de râvnite de lumea bună.
Cum știu că la orice ținută Black Tie este obligatorie cămașa albă, de preferință, cu mânecă lungă, cu guler croit pentru papion, intru aici și, ce să vezi, puzderie de modele de cămăși de bărbați, un Eldorado al tuturor purtătorilor de cămăși din lumea întreagă, nu alta. Domnul profesor mai are el cămăși, dar la așa moment festiv este obligatoriu că poarte ceva nou, iar www.answear.ro a apărut în viața mea exact când aveam mai mare nevoie de el pentru a salva reputația domnului meu, vorba ceea, nepătată.
Toată lumea își poate da seama că, în condițiile date, nu aveam cum să mă gândesc la o ținută Black Tie clasică, construită după rețeta consacrată. Pur și simplu imposibil așa ceva. Și dacă mă întrebați pe mine, ținuta asta trebuie să reflecte întrucâtva și personalitatea purtătorului. Cum ar fi să vezi un informatician al zilelor noastre îmbrăcat ca un dandy al secolului al XIX-lea. Un adevărat personaj de circ, nu alta! Așa că, m-am gândit eu că un Black Tie chic elegant i s-ar potrivi mult mai bine domnului meu. Pentru asta am consultat și pe una din colegele mele, mai prietene cu moda, și mi-a dat dreptate.
Bun, cămașa am rezolvat-o. Urgență mare acum erau și pantofii. La ținuta Black Tie trebuie musai o pereche de pantofi eleganți și nu oricum. Pantofii trebuie să fie din piele, de culoare neagră, și, neapărat, cu șiret. Șiretul face aproape toată diferența dintre eleganță și, să-i zicem, lipsa ei. Așa că, nu am ezitat prea mult și continuându-mi munca de cercetare vestimentară, am intrat aici, unde am găsit fel de fel de modele de pantofi, la fel de fel de prețuri, numai răbdare să ai să vezi toată oferta minunățiilor expuse pe site. Cu siguranță, nu ai cum să te plictisești și oricât ai naviga pe această pagină dedicată pantofilor, nu găsești o pereche despre care să zici că nu-ți place, zău!
Dacă acum avem cămașă și avem și pantofi, ce fac cu costumul propriu-zis? Site-ul www.answear.ro geme pur și simplu de costume de bărbați pentru toate gusturile și ocaziile. Dar cum timpul ne presează cu insistență de torționar, iar costumul este piesa de rezistență care trebuie să respecte liniile particulare ale corpului pe care îl îmbracă, trebuia găsită repede o altă soluție.
Și evrika! Ar putea să îl îmbrace pe cel cumpărat acum un an, când am fost la nunta unui văr de-al meu! Ce nuntă a mai fost și aia! Lume numai una și una! Doamne ajută că măcar costumul se încadrează în ținuta obligatorie: este negru, pantalonii fără manșete și croiți în așa fel încât să nu fie nevoie de curea. Auzisem eu că este aproape o crimă să pui curea la ținuta Black Tie, așa că fără curea să rămână. La sacou, sigur, domnul meu va dori să își pună o batistă în buzunarul de la piept. Am înțeles că nu este un accesoriu obligatoriu, dar pentru o notă de distincție se îngăduie o mică batistă, de preferat, însă, din mătase și albă, precum cămașa. Dar stai așa, dacă mă gândesc mai bine, pare-mi-se că și costumul acesta l-am comandat tot de pe www.answear.ro. Asta chiar este culmea coincidenței! Chiar uitasem. Cred că tot una din colegele mele fashion-iste mi-a vândut pontul și bine a făcut, pe cuvânt de onoare!
Mai rămânea de cumpărat un papion de mătase neagră, ciorapi negri, dar din aceștia putea să ia și din rezerva primului sertar al șifonierului, precum și o pereche de bretele negre, care, deși nu se cer, în mod răspicat, la ținuta Black Tie, este bine să fie acolo, în dotare, în cazul în care pantalonii vor striga neputincioși după cureaua atât de renegată. Ar mai fi putut încăpea și o vestă neagră cu nasturi, dar asta urmează să îl întreb și pe domnul meu. Oricum este un articol de îmbrăcăminte opțional.
Minunat, mi-am zis! Hai că am rezolvat-o și pe asta! Dar după așa muncă și așa efort, asistentul conjugal nu mertită și el ceva, m-am întrebat eu? Cu răsplata mea cum rămâne? Ei, lasă că tot www.answear.ro are soluția pentru mine. Ce-ar fi să aduc alături de celelalte rochițe ale mele din dulap una nouă. Mor și ele de plictiseală, mai vor o vizită, să le mai intre și lor în casă un suflu nou. Așa că nu am mai stat mult pe gânduri și am intrat aici. Acum să mă vezi, cu ținuta Black Tie a domnului meu a fost cum a mai fost, dar cu ce am găsit eu pe www.answear.ro pentru mine, paradisul în persoană! Așa că, mi-am zis, spor la cumpărături, draga mea! www.answear.ro să trăiască!
(acest articol a fost scris pentru Concursul SuperBlog 2016)
Comentarii
Trimiteți un comentariu