Acum trei ani a dat Dumnezeu și Maica Domnului să ne mutăm în casă nouă, în propria noastră casă. După ani întregi de stat prin cămine studențești, cu un copil mic după noi, înghesuiți în câte o cămăruță care avea rol și de sufragerie, și de dormitor, ba uneori chiar și de bucătărie, în sfârșit, reușeam să ne luăm apartamentul nostru și numai al nostru care, după atâta umblat ca țiganul cu corul, pentru noi era un adevărat palat, deși, să vă spun drept, nu are mai mult de 65 de metri pătrați.
Am avut parte de multe peripeții cu amenajarea căsuței noastre, ne-am lovit de multe provocări. Dacă nu ar fi fost tot entuziasmul reușitei de a avea propria casă, am fi capitulat de mult, poate ne-am fi luat chiar câmpii și am fi emigrat undeva în Patagonia unde lumea, cu siguranță, este mai civilizată și mai întreagă la minte decât specimenele cu care a trebuit să avem noi de-a face până să ne punem lucrurile la punct.
Nici bine nu ne-am instalat în casă că ne-am și trezit cu un vecin pe urmele noastre, încercând ca un copoi bătrân să își marcheze teritoriul unde îndrăznisem să apărem și noi. Își făcuse domnul acesta planuri mari când a aflat că un apartament din scară va fi vândut. Nu știu ce-a negociat el cu fostul proprietar, ce s-au vorbit ei în secret, cert este că atunci când ne-am mutat noi, vecinul acesta s-a gândit el că boxa de la subsol aferentă apartamentului, precum și locul de parcare i se cuvin de drept, pentru că el, vorba aceea, locuiește de când lumea în bloc și nu îl obligă nimeni și nimic să dea vreo explicație cuiva. Numai că socoteala lui de acasă nu s-a potrivit cu cea din târgul nostru și, uite așa, am pus cu botul pe labe copoiul cel bătrân care n-a avut parte, până la urmă, nici de boxă și nici de locul de parcare.
Însă, pentru că nu ne-am lăsat intimidați și păgubași, a trebuit să îndurăm, câteva luni, mici răzbunări sâcâitoare care au început cu răsturnarea scrumierei în ghivecele noastre de flori de la intrarea în casă și au ajuns până la întreruperea alimentării cu curent electric a router-ului de fibră optică instalat chiar la ușa noastră într-un pizza box.
Inițial nu ne-am dat seama ce se întâmplă cu adevărat, mai ales, că aceste episoade de cădere a internetului erau doar în weekend, la orele când mai tot omul fie privește la televizor, fie lucrează la calculator diverse materiale care trebuie trimise urgent șefului.
Ca niște oameni normali la cap care încearcă să vadă o logică în orice lucru, fără să aibă nici cea mai mică bănuială a cauzei reale a acestor căderi tot mai dese de semnal, am zis că trebuie să fi apărut o problemă de cablu HDMI care trebuia musai schimbat. Devenise extrem de enervant ceea de se întâmpla, mai ales că pentru resetarea întregului sistem așteptam, uneori, și un sfert de oră. Ne-am tot învârtit în jurul cablului, ne-am sucit și răsucit. Nu părea să fie vreo problemă, dar mai știi?
Așa că ne-am gândit să cumpărăm cabluri noi și, ca să fim siguri de calitatea lor, nu am făcut rabat și am intrat pe www.conectica.ro, unde am găsit un adevărat paradis al cablurilor și al dispozitivelor folosite în rețelistică proiectat de un zeu al conecticii care nu s-a limitat să primească în sânul său doar pe cei inițiați, ci pe oricine ar avea nevoie de oblăduirea lui, fie novice, fie specialist, oferind cu toată generozitatea sa divină cele mai potrivite mijloace ale conectării la lumea internetului sau a televiziunii atât de dependentă de cabluri.
Așadar, am schimbat cablul HDMI, dar nu a durat mult și căderile de semnal au reapărut. Asta era chiar de-a dreptul culmea! Nici cablul acesta nu era bun? Nu se poate! Imposibil! Când iei de la Conectica routere, cabluri sau adaptatoare, știi că ai pus mâna pe lucruri de calitate, că doar ai de-a face cu profesioniști, nu cu vânzători ambulanți de la colț de stradă!
În ordinea logicii noastre, urma să ne gândim la o problemă de STB. Pentru treaba asta am chemat echipa de intervenție de la firma de cablu. Au venit băieții, s-au uitat la cabluri, au făcut upgrade, au schimbat STB-ul și au diagnosticat router-ul din casă. Toate bune și frumoase! Totul mergea ca uns. Atunci ce să fie, ce să fie? ”Ia, haideți să ne uităm și la router-ul de afară!”, spune unul dintre ei. Au ieșit băieții la router-ul de afară, instalat chiar lângă ușa noastră, și ce să vezi? Cât ai zice pește, au depistat în loguri incidente privind căderea de tensiune care fuseseră provocate direct de la distribuitorul de internet și televiziune la care ne uitam acum cu toții ca la urs. Ne-au întrebat băieții dacă știm ceva de asta. Eu și domnul meu ne-am uitat unul la celălalt, ridicând ca doi copii nevinovați umerii în sus. ”Habar n-avem, domnilor!”am zis noi la unison. ”Păi, atunci înseamnă că sunteți cam sabotați”, zâmbește unul dintre ei, cu un ușor sarcasm în tonul vocii, ceva de genul: ”vi se plimbă hoțul pe sub nas și voi habar nu aveți ce vi se întâmplă! Halal!”
Deci, aveam un sabotor printre noi! Și cine putea fi oare? Nici n-a fost greu să ne dăm seama, însă ca să nu ni se râdă în nas mai mult decât până acum, făptașul trebuia prins asupra faptei sale.
Așa că ne-am ciulit mai bine urechile și de cum se auzea și cel mai mic zgomot pe casa scării, hop și noi la vizor să vedem ce se întâmplă. Azi așa, mâine tot așa, pănă când în vizorul ușii a apărut individul care a deschis tacticos ușa de la pizza box, și-a introdus degețelele înăuntru și cu o mișcare fină de șarlatan a închis și deschis întrerupătorul de curent. Nu știu cum se face că până am deschis eu ușa, personajul din poveste a și zbughit-o pe scări în sus către apartamentul lui de la etajul 4 unde locuiește. Am ieșit, totuși, pe scara blocului și m-am uitat după el. Fiind seară, era deja întuneric și nu am putut decât să îi zăresc silueta ascunsă mișelește după balustradă, așteptând să vadă care este următoarea mea mișcare. Am stat câteva secunde bune și m-am tot uitat în sus, către el. Deși eu nu îl vedeam bine, el mă vedea perfect pentru că la etajul meu era lumina aprinsă. Atunci am deschis gura și i-am zis: ”Da, bună seara, domnule! Știți ceva, de ce tot cade semnalul ăsta de la internet toată ziua bună ziua?” El, o huidumă de om, printre altele, bâiguie: ”Ăăăă, păi, sunt fluctuații de tensiune. Așa că pică!” ”Domnule, zic eu, așa o fi, că doar hoțul neprins, negustor cinstit.” Și am intrat în casă că doar nu eram eu, o doamnă, să mă cobor la nivelul unui nemernic. Credeam, totuși, în naivitatea mea, că, după ce l-am dibuit și acum știe că ne-am prins de mizeriile lui, va înceta. Dar, n-ai să vezi! Aștepta, cred, să ieșim cu tot arsenalul de înjurături și acuzații și să ne certăm, poate, ca la ușa cortului. Dar nu i-am dat nici această satisfacție. Nu, în niciun caz!
Am chemat din nou echipa de intervenție de la firma de cablu care a sigilat pizza box-ul. Ne-au explicat băieții că dacă se tot umblă la resetarea router-ului de fibră optică care are un cablu VDLS, există riscul oricând că fie compromise pentru totdeauna circuite extrem de scumpe pe care cine le plătește? Se poate lăsa chiar și cu dosar penal. Ei, cum să-i transmiți toate acestea individului care, jucând baba oarba cu noi, credea că și-a rezolvat toate problemele existențiale? Nu a fost nevoie să ne gândim prea mult, căci unul din băieții de la firma de cablu a și scos un marker cu care a scris mare, cu litere de-o șchioapă, că dacă mai forțează cineva ușa dispozitivului se va da telefon la poliție.
De atunci, nici c-a mai căzut internetul, iar singurele reacții pe care le mai are vecinul când ne intersectăm cu el sunt niște mârâituri și scrâșnete printre dinți de care ar trebui să aibă mai mare grijă ca să nu ajungă, doamne ferește, să facă vreo paradontoză!
(acest text a fost scris pentru a participa la Concursul SuperBlog2016)
Comentarii
Trimiteți un comentariu