sursa: www.dreamstime.com |
Zilele trecute tocmai s-a întors din Ucraina. Cum a avut de făcut o comandă de mobilă la Rădăuți, s-a gândit că nu ar strica o plimbare peste graniță, în ciuda tuturor zvonurilor sumbre despre racheți și alți balauri care pândesc ziua în amiaza mare, la răscruce de drumuri, să-ți facă felul.
Numai că plimbarea asta s-a transformat în mult mai mult, dacă stai să te gândești la constituția profund patriotică a colegului meu (chiar și în zilele de astăzi mai întâlnești asemenea oameni), și, mai ales, la proiectul său personal de a reface drumul unui strămoș, frate al bunicului matern, care a fost ofițer în armata austro-ungară și care a murit la numai 21 de ani în luptele care s-au dat în Primul Război Mondial, pe frontul de vest.
Lucruri frumoase ne-a povestit despre Cernăuți, despre Liov, dar și lucruri triste, mai ales despre cimitirul românesc lăsat uitării și degradării, unde se află mormintele multor români mari, printre care și cel al profesorului lui Eminescu, Aron Pumnul.
I-am spus că el ar trebui musai să pună mâna și să scrie despre tot ceea a văzut, dar mai ales despre ceea ce a descoperit, ca atunci când alții vor avea curiozitatea să vadă, la rândul lor, acele locuri să nu ajungă acolo și să se uite ca mâța-n calendar, ci să înțeleagă ce văd și ce legătură au toate între ele, mai ales că la Cernăuți, vorbim, totuși, de niște pământuri cândva românești, pierdute, zic unii, pentru totdeauna.
I-am spus că el ar trebui musai să pună mâna și să scrie despre tot ceea a văzut, dar mai ales despre ceea ce a descoperit, ca atunci când alții vor avea curiozitatea să vadă, la rândul lor, acele locuri să nu ajungă acolo și să se uite ca mâța-n calendar, ci să înțeleagă ce văd și ce legătură au toate între ele, mai ales că la Cernăuți, vorbim, totuși, de niște pământuri cândva românești, pierdute, zic unii, pentru totdeauna.
Numai că aici nu vreau să scriu despre lucruri atât de grele și profunde. Mă concentrez pe partea anecdotică a călătoriei virtuale în care m-a plonjat cu poveștile lui colegul meu, pentru că faza cu poliția rutieră care l-a oprit în mijlocul drumului pentru verificarea actelor și a mașinii merită ceva mai multă atenție, mai ales într-o zi atât de ploioasă de toamnă și luni, pe deasupra. Ce limba engleză, ce altă limbă occidentală! Limbajul semnelor, tată, și alte cuvinte universal valabile! Drumul prost, gropile din asfalt adevărate prăpăstii, cursă cu obstacole, nu alta. Ce-o fi zis polițaiul: uite, unul numai bun de-o traditzia! Bun de ce, întreb eu? Traditzia: bacșiș, șpagă, mită, șperț, ciubuc, hai acolo, o atenție!
Aha, și acolo se poartă! Polițistul verifică actele: turist, turist? - Da, da, turist! Îi face semn să coboare din mașină. Se uită în față, se uită pe bancheta din spate. Îi face semn să deschidă portbagajul. Îl deschide. Se uită, pune mâna, pipăie, trage mai la stânga, trage mai la dreapta. Nedumerire! Întreabă: rachie, rachie? Și arată spre gură. Niet, rachie! Polițistul nu este mulțumit de răspuns. Îi face semn colegului meu să se apropie de el. Acum devine mai clar ce vrea. Îi va face un etilotest. Colegul meu așteaptă să apară de undeva un aparat în care să sufle cu putere și să demonstreze, mândru, că este curat ca lacrima. Așteaptă. Polițistul trage aer în piept, scoate o batistă, se șterge energic la nas, pare să își dreagă vocea încă o dată sau de două ori, după care se apropie de șoferul mirat și îi face semn să sufle. Unde să sufle, păcatele lui de șofer? Polițistul arată cu degetul spre gura șoferului și apoi spre nasul lui propriu și personal. Cum adică, să sufle în nasul lui? Păi, cam așa ceva! Când polițistul se apropie la doar câțiva centimetri de fața șoferului, totul devine clar ca lacrima. Trage aer în piept și suflă tare. Polițistul, ca un copoi bătrân, întinde nasul, trage în piept ceea ce a expirat colegul meu, adulmecă, parcă s-a apucat chiar să mestece ceva, după care deschise gura și suflă afară. Stă câteva minute pe gânduri, procesează... da, pare să fie în regulă și îi face semn că poate pleca! Noroc cu pasta de dinți și apa de gură de dimineață că altfel cine știe ce s-ar mai fi putut întâmpla!
Comentarii
Trimiteți un comentariu