Iubirea îți dă... farmec!

http://www.afremov.com

Îmi plac cuvintele. Îmi place să mă joc cu ele, să le ating, să le mângâi, să le alint. Îmi place să-mi fac scări din ele și să urc pe ramurile cele mai înalte ale imaginației, de care mă agăț mereu cu încrederea că de la înălțimea lor voi zări, negreșit, toată frumusețea nevăzută a lumii. Îmi place să le prind în căușul palmelor mele, să le frământ, să le descânt ca pe un aluat delicat care nu dospește decât dacă primește căldură, atenție și iubire. De aceea, din noianul de cuvinte care mi-au fost lăsate moștenire de familie, de școală, de prieteni, de călătorul clandestin cu care am petrecut două ore într-un tren către mare, aleg cu mare grijă cuvintele pe care le aștern în poveștile mele, așa cum aș culege niște boabe de struguri de pe ciorchine și le-aș afunda discret în faldurile unui desert al copilăriei. Pentru că eu știu că puterea cuvântului este fantastică. Cu el poți să ucizi sau să dai viață. Cu el poți să trăiești povești de dragoste devastatoare sau înălțătoare. Cu el salvezi suflete sau le pierzi. Cuvântul poate fi un instrument de tortură sau de mângâiere, iar granița dintre aceste doua ipostaze ale sale este atât de fragilă.

 

M-am gândit întotdeauna că rostul cuvintelor mele ar trebui să fie un balsam pentru toți cei cărora viața le-a dat încercări pe care le-am cunoscut și eu și pe care le-am purtat ani de zile pe umeri, vrăjită de puterea lor, uneori, distrugătoare, până când am reușit să-mi găsesc forțele și să le transform în lecții care m-au întărit și m-au ajutat să merg mai departe.

Așa că povestea mea de acum este, de fapt, povestea recuperării frumuseții mele chinuite ani de-a rândul de o acnee agresivă care m-a stăpânit ca o mașteră cu suflet negru, care m-a închis într-o tristețe fără hotare, care m-a pedepsit când am iubit cuminte sau când am îndrăznit să ies în lume.

Îmi găsisem alinare doar în cuvinte. Ele îmi erau singurele aliate. Ele mă ajutau să scot din mine oftatul acela adânc, greu și apăsător care lua mai tot timpul chip de poezie cenușie, hămesită de dorul luminii și al bucuriei. Fiecare zi era o zbatere, o renunțare la a trăi liber și frumos, așa cum orice adolescent ar trebui s-o facă. Trăiam întemnițată în propria mea viață pe care nu puteam s-o văd decât hâdă, monstruoasă precum un făt malformat, născut din păcatele de nerostit ale părinților bătuți de-un destin crunt.

 

Dar cum Dumnezeu nu dă mai mult decât poate omul duce, a venit și ziua în care a apărut el. Iar el s-a încăpățânat să se uite, totuși, la mine și să vadă dincolo de chipul bolnav. Îmi spunea mereu: ”Doamne, ce ochi frumoși ai, ce buze, ce mâini! Hai cu mine să descoperim secretul frumuseții tale!” Primele mele reacții au fost ca ale unui animal sălbatic care a trăit toată viața lui hăituit. Nu știam ce să cred. Secretul frumuseții mele? Exista așa ceva? ”Da, îmi spunea el, trebuie să crezi că există! Îl porți de atâta timp în tine și nu vrei să-l vezi!” ”Nu-l văd pentru că nu există, îi spuneam eu. Cum să văd ceva care nu există?” ”Te încăpățânezi să crezi prostii, draga mea. Vino cu mine și vei afla. Eu știu, eu simt, eu văd că nu există alta ca tine!”

 

Tot universul a început să se învârtă în jurul meu. Polii pământului s-au inversat brusc. Zidurile temniței mele s-au cutremurat și au început să cadă bucată cu bucată. Uragane de miazăzi mi-au invadat lumea alungând norii hidoși lipiți de cerul minții mele. Alaiuri de arhangheli luminoși au dat buzna peste castelele de piatră neagră și rece construite pe inima mea de vrăjitoare schimonosite de răutate a căror singură menire nu fusese alta decât să arunce fiere și puroi în cazanele încărcate cu blesteme ale sufletului meu. Oglinda nu a mai fost poarta de intrare în peștera unor creaturi preistorice canibale. Am regăsit-o primitoare, blândă și răbdătoare, așa cum am găsit noua gamă Gerovital H3 Derma + care, pur și simplu, m-a eliberat din închisoarea tristeții mele fără sfârșit. Farmecul tinereții mamei mele devenea treptat și Farmecul meu.

www.farmec.ro
 

www.farmec.ro
 

Am început să folosesc cu religiozitate crema antiacneică Gerovital H3 Derma +, nu înainte de a mă curăța temeinic cu gelul spumant purifiant din aceeași gamă. În aventura transformării mele, am însoțit aceste produse românești de calitate de un tratament recomandat de medicul dermatolog și endocrinolog pe care l-am respectat cu îndârjirea omului care acum avea o miză mare: să își trăiască iubirea chemată în toate rugăciunile nopților de disperare și venită ca o minune de pe un meteorit care a spart lacătele unei tinereți ținute prea multă vreme prizoniera complexelor și a neputințelor.

Nu a trecut mult, 3 luni, poate 4, până când, într-o dimineață, oglinda m-a întâmpinat cu zâmbetul unei tinere femei al cărei chip pur și simplu radia. Femeia care se uita la mine purta în privirea ei o bucurie nespusă, tainică, hrănită zilnic dintr-o iubire adevărată care nu ezita să-i aducă aminte cât de frumoasă este și cât de minunată.

Nu a fost greu să-l iubesc. Era, practic, imposibil să nu te îndrăgostești de el. Din orice lucru banal găsea un prilej să-mi amintească cât de frumoasă sunt și cât de norocos este să mă aibă. Tot dezmierdându-mă așa, l-am întrebat într-o bună zi: ”Dar de unde ai știut tu cum sunt eu, de fapt? Cum de nu ai fugit când m-ai văzut atât de urâtă și timorată?” Iar el mi-a răspuns: ”Frumoasa mea, tu când te uiți în oglindă nu vezi cât foc ai tu acolo, în privire, câtă pasiune? Cum să ratez așa ceva? Cum să te las să te irosești, fără a-ți da ocazia să îmi oferi dragostea ta? Spune tu, cum? Și nu mai pune atâtea întrebări! Trăiește și învață să te iubești pe tine!” 

Nu știu, parcă cineva îl trimisese exact când aveam mai mare nevoie de el ca să nu mă pierd de tot și pentru totdeauna în nebunia disperării. Cel mai greu lucru, însă, a fost să învăț să mă iubesc pe mine. Am făcut progrese, dar tot mai am de învățat. Ceea ce știu sigur acum este că iubirea are puterea a milioane de bombe atomice și că atunci când o ai, ea chiar îți dă... farmec! (#FarmecInSuperBlog)

(acest articol a fost scris pentru a participa la Concursul SuperBlog 2016)